Cea mai veche urma de bere 3500-2900 i.Hr.

Probabil ca toti am savurat cel putin o data in viata gustul berii.

Daca ar fi sa o definim, am spune ca este o bautura alcoolica obtinuta din patru elemente naturale: drojdie, malt, hamei si apa. Dincolo de alte detalii pe care aproape oricine le cunoaste, amintim faptul ca berea are o concentratie alcoolica de aproximativ 5%. Insa probabil ca nu multa lume cunoaste de exemplu faptul ca berea nonalcoolica are o concentratie de alcool care se apropie de 0.5%. Acest detaliu nu ar reprezenta o problema in cazul fiolei folosite de politie pentru determinarea alcoolemiei, insa creeaza un paradox vizavi de denumirea 'bere fara alcool'.

Povestea berii incepe cu mai bine de 6000 de ani in urma. Se spune ca berea s-a obtinut dupa ce o bucata de paine a stat in apa si a trecut printr-un proces de fermentare. Dar acest lucru nu poate fi verificat din punct de vedere istoric, deoarece, in timp, procesul de fermentare a fost “descoperit” de mai multe ori, astfel ca nu s-a stabilit cu certitudine cand a inceput producerea berii.

Fapt este ca cea mai veche urma de bere dateaza din anii 3500-2900 i.Hr., descoperirea fiind facuta recent in Tepe, Mesopotamia, astazi Iran. In acea perioada berea facea partea din dieta zilnica a localnicilor, fiind foarte apreciata pentru gustul deosebit si totodata pentru concentratia de alcool, care ii nuanta gustul. O bautura asemanatoare cu berea numita “kui” era fabricata de chinezi acum mai bine de 5000 de ani.

Hammurabi, al 6-lea rege al Babilonului, in 2100 i.Hr., a inclus reglementari privind activitatea tavernelor in marele lui Cod de Legi. Aceste reglementari aveau in vedere distributia berii si erau create astfel incat sa fie protejati consumatorii. Pedeapsa prevazuta pentru vanzarea unei cantitati mai mici decat cea mentionata era inecul, acesta dovedindu-se o metoda eficienta pentru prevenirea repetarii infractiunilor.

In timp, metoda de preparare s-a imbunatatit, iar astazi procesul se realizeaza in cea mai mare parte automat. Mai intai semintele de cereale sunt puse la uscat pentru obtinerea maltului. Dupa ce maltul este fiert si strecurat, se aduga drojdia, acesata avand rolul de a inlesni procesul fermentarii.

Un standard care apare si se pastreaza inca din anul 1516 este Legea Germana a Puritatii (Reinheitsgebot), care stabilea normele de preparere ale berii, astfel incat cantitatile necesare si procesul tehnologic sa fie respectate asa cum trebuie de toti producatorii.

Articol de Andrei Dutulescu